Grupajele maritime, o solutie flexibila in contextul blocajelor din lanturile logistice

nov. 5, 2021Știri

Pentru a face față provocărilor actuale ale lanțului de aprovizionare, companiile au nevoie să investească în sisteme de gestionare a stocurilor și să își automatizeze procesele. Planificarea exactă a disponibilității stocurilor va ajuta companiile să proceseze expeditiile mai prompt, facilitând, astfel, deplasarea acestora de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. Aceasta este recomandarea integratorului de servicii transport si logistica Gopet Trans, în contextul actualei crize de transport la nivel mondial. Potrivit lui Ognyan Duchev, Head of Sea and Air Transport Department la Gopet Trans, care coordonează activitățile companiei în Bulgaria, România și Grecia, dacă firmele si-ar fi pregatit din timp stocurile pentru piețele lor locale, Black Friday și cumpărăturile din preajma Crăciunului nu ar mai fi amenințate de rupturi de stoc. Deși consolidarea comenzilor la nivel regional poate creste prețurile produselor pentru clienții finali, acestea sunt mai sigure pe timp de criză, consideră Duchev. În mod tradițional, sărbătorile de iarnă reprezintă un sezon de vârf, iar comenzile venite de la expeditori încep să crească încă din luna august. „Inevitabil, vor fi întârzieri, deficit de bunuri și livrări la prețuri mai mari decât în anii precedenți”, a spus el.

Serviciile de tip grupaj la container – o posibilă soluție pentru deficitul din lanțul de aprovizionare

Serviciile de tip grupaj reprezintă o posibilă soluție pentru deficitul din lanțul de aprovizionare, deoarece împărțirea mărfurilor în încărcături mai mici permite un transport mai eficient, datorită regularității serviciilor de tip grupaj. Chiar dacă aceste tipuri de servicii nu sunt întotdeauna economice, ele sunt disponibile în momentele critice, când companiile au nevoie de o soluție urgentă pentru transporturi in regim LCL.

„Clienții trebuie, de asemenea, să indice clar dacă pentru ei este mai important prețul sau timpul de tranzit, astfel încât casele de expediție să ofere cea mai potrivită soluție”, a spus Ognyan Duchev.

Rutarea alternativă și transformarea digitală

Criza transporturilor provoacă turbulențe în piață, iar clienții se orientează către companiile care oferă cele mai eficiente și inovatoare soluții în materie de planificare și costuri. Iar dacă înainte acest lucru reprezenta un avantaj pe piață, acum este o condiție esențială pentru succes. „Depinde de fiecare companie dacă profită sau nu de noua situație”, a declarat Ognyan Duchev. În ciuda provocărilor cu care se confruntă sectorul transporturilor, Gopet Trans a câștigat noi clienți și parteneri în ultimul an și investește în relațiile cu aceștia, bazându-se pe soluții alternative de transport, pentru a asigura livrări la timp. „În acest an am primit solicitări de la mulți clienți, despre care în perioada anterioară nici măcar nu auzisem”, a adăugat Duchev. Dacă până de curând, filiala Gopet Trans din România s-a ocupat doar de transport rutier și intermodal, din 2021 a inclus și transportul maritim în portofoliul său de servicii locale. Portul de mare capacitate de la Constanța este noua sa bază pentru exportul și importul de mărfuri. În plus, compania oferă deja un serviciu feroviar pentru importul din China în Polonia și rute alternative pentru a satisface cerințele clienților legate atât de preț, cât și de timp de tranzit.

Congestionarea din porturi continuă

În prezent, situația congestionării portuare la nivel mondial este critică și, potrivit lui Ognyan Duchev, criza va continua probabil până în martie-aprilie 2022, moment în care el preconizează o scădere a transportului maritim de mărfuri. Dacă companiile de transport maritim ar investi în soluții tehnologice inovatoare pentru a gestiona eficient containerele întârziate și pentru a optimiza schimbul acestora într-o anumită regiune, ar putea răspunde mai adecvat fluxului actual. Deși planificarile companiilor de transport maritim au început să revină la normal, acestea continuă să trateze clienții pe principiul „primul venit, primul servit”, și există containere care așteaptă mai mult de o lună până să fie expediate către punctul lor final de livrare. Marile porturi de primă importanță comercială –  cum ar fi cele din Barcelona, Spania, și Casablanca, Maroc, care transportă mărfuri către America de Nord și America de Sud, precum și porturile din Atena și Istanbul, care sunt noduri de transport cheie atât către Orientul Îndepărtat, cât și către Europa – sunt în continuare congestionate. Unele porturi chiar au suspendat transporturile către/dinspre America de Nord și America de Sud în septembrie și octombrie, ceea ce a afectat relațiile de afaceri pentru companiile care fac comerț cu aceste regiuni. Potrivit analiștilor de business din întreaga lume, problemele legate de transportul maritim vor continua până în 2023.