16% creștere a veniturilor în primele 5 luni din 2021

iun. 9, 2021Comunicat presă

Casa de expediții Gopet România, cu aproape 20 de ani de activitate pe piața românească, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 32.3 milioane euro. Deși piețele sunt în continuare imprevizibile, primele 5 luni au adus pentru Gopet România o creștere estimată de 16% a veniturilor, comparativ cu același interval din 2020, ceea ce demonstrează capacitatea companiei de a se adapta contextului generat de pandemie, precum și revenirea în forță a cererii de transport pentru piețele europene.

„Odată cu relaxarea sau chiar ridicarea restricțiilor în Europa începând cu luna mai, estimăm o creștere serioasă a cererii de transport din piață, în directă legătură cu creșterea consumului, care cel mai probabil va fi explozivă. Provocarea va consta în mobilizarea rapidă și eficientă a capacității suplimentare cerute de clienți într-un termen foarte scurt, cu precădere în zona de transport rutier, mod de transport predominant în Europa continentală”, afirmă Ramona Păcuraru, Director Regional Gopet România.

Gopet România face parte din grupul regional Gopet, prezent și în Bulgaria, Grecia, Turcia, Polonia și Spania. Casele de expediție reprezintă o verigă importantă în lanțurile de logistică, asigurând legătura dintre deținătorii mărfurilor și clienții acestora. Gopet România se poziționează ca un jucător semnificativ, cu un portofoliu de 1500 de clienți din toate segmentele pieței, de la multinaționale până la afaceri medii și mici. Compania colaborează cu aproximativ 500 de cărăuși contractați în regim dedicat, la care se adaugă cărăușii cu care se colaborează în regim open market.

Portofoliul diversificat a ajutat la depășirea perioadelor dificile, iar compania a evitat astfel impactul sezonalității sau al dependenței de anumite industrii care au intrat sub incidența restricțiilor impuse de pandemie. Clienții Gopet România provin atât din zona de producție, cât și din cea de consumer goods, reprezentând o gamă variată de industrii: construcții, echipament industrial, retail, FMCG, electronice, industria mobilei, a sticlei, chimică sau metalurgică, agricultură, automotive, fashion. Pentru a se adapta nevoilor specifice ale acestor clienți, compania și-a creat un model de business în care privilegiază relațiile de încredere cu transportatorii, astfel încât aceștia se dezvoltă și cresc în parteneriat cu compania, unele contracte de colaborare depășind 10 ani.

„În ultimele 15 luni, am acordat o atenție deosebită atât clienților, cât și subcontractorilor noștri, am depus eforturi serioase pentru consolidarea ambelor portofolii, atât în termeni financiari, cât și de parteneriat, punând accent pe încrederea reciprocă. Credem că vom fi pregătiți pentru a gestiona eficient a doua parte a anului 2021”, afirmă Ramona Păcuraru. Estimările pentru 2021 sunt de ordinul a 35000 de comenzi livrate, iar compania își propune să atingă acest obiectiv prin diversificarea serviciilor și eficientizarea proceselor prin digitalizare, adăugând din acest an în portofoliu și servicii de transport maritim și aerian, pe lângă serviciile consacrate de transport rutier internațional în regim de camion complet, parțial sau grupaj. De asemenea, compania poate dezvolta împreună cu clienții servicii specializate, precum trailer-pool.

Direcțiile de investiție ale companiei urmăresc digitalizarea, dar și orientarea spre transportul combinat rutier-feroviar, „logistica verde” care minimizează impactul asupra mediului. Prin transportul intermodal implementat de Gopet România s-a obținut o reducere de peste 20000 tone de CO2 pe perioada anului 2020. Sustenabilitatea reprezintă unul din principiile de bază ale companiei, motiv pentru care Gopet România a investit în creșterea flotei de remorci pretabile transportului intermodal, totalul însumând aproximativ 200 de containere și semi-trailere.

Pentru viitor, Gopet România estimează o creștere a interesului clienților pentru transportul intermodal, atât datorită implementării politicilor de mediu la nivel european, cât și ponderii tot mai crescute a soluțiilor prietenoase cu mediul în cadrul strategiilor manageriale, la nivel de companie. Gopet Romania își propune ca pentru 2021 serviciile de transport intermodal să atingă 10% din veniturile totale.

Despre Gopet România

Gopet România face parte din grupul regional Gopet, prezent și în Bulgaria, Grecia, Turcia, Polonia și Spania. Aflată constant în top 15 al caselor de expediție din România, compania se poziționează ca un expert în domeniul transporturilor rutiere internaționale, orientându-se spre dezvoltarea de parteneriate pe termen lung.

Gopet România oferă soluții integrate de transport rutier și feroviar, cu acoperire continentală, precum și transport maritim și aerian, permițând accesul spre piețe globale, dar și depozitare și logistică pentru piața locală și regională. Compania se apropie de cel de-al 20-lea an de activitate și numără 85 de angajați. Planurile de dezvoltare sunt axate pe diversificarea serviciilor și creșterea eficienței prin digitalizare.